A trecut atata timp de cand nu am mai scris ceva nelegat de bac, incat abea sunt in stare sa scriu fara a face referinte la autorii canonici. Cu toate astea, capacitatea de a observa ce se intampla in jurul meu a ramas intacta si mi-am recapatat abilitatile necesare pentru a pierde nopti cu mai mult sau mai putin stil.
E de mentionat faptul ca un an am stat pe margine, adica in casa, mai ales dupa 12 noaptea, asa ca soaptele neauzite de muzica si privirile nevazute de fum mi-au fost straine. Acum ca am din nou viata sociala, am ce sa observ si mai ales, cu se sa compar.
Ideea de baza este ca majoritatea lumii consuma, si nu ma refer strict la ce se vinde in baruri. In mare parte consumam sentimente. Dintr-un anumit motiv -varsta, experientele sau etnobotanicele- ne-am oprit din a cauta lucruri stabile, cum ar fi iubirea. Senzatia este ca lumea se multumeste cu putin: un shot, o noapte impreuna, un nume de facebook. Problema unei relatii, a unei intalniri pe zi sau a numarului de telefon nu ne-o mai punem.
Ne trezim extenuati pentru ca mintea nu ne este limpede, asteptam seara si o luam de la capat. Imi amintesc vremea pe cand atunci cand ieseam din casa ma asteptam sa gasesc, oriunde m-as fi dus, ceva care sa duca la starea de zambet tamp de om indragostit. Intr-un fel plecam cautand fericirea sau cel putin implinirea ei. Stiu ca imi propusesem sa nu ma multumesc cu nimic mai putin decat relatia de iubire absoluta si speram in sinea mea ca vreunul dintre strainii de la bar care ma considerau doar eligibila din puncte de vedere fizic s-ar fi intrebat si daca am ceva in cap.
Acum plecam de acasa punct. Si mergem sa ne distram si…atat. Ce e maine nu mai are vreo importanta. Ne invartim intr-un balci al desertaciunilor mai adanc decat al lui Thackeray pentru ca am invatat sa acceptam nici mai mult si nici mai putin decat ce ni se ofera si pentru ca am uitat sa mai cerem. Nu mai avem asteptari de la cei din jurul nostru. Probabil ca in sinea noastra bine mascata de intuneric inca vrem ceva mai mult, insa aparent am depasit adolescenta naiva si inocenta timpurie.
Partea buna in toata povestea asta este ca nu facem lucrurile singuri. Daca tot ne miscam in armonia haosului macar avem pe cineva alaturi in care sa ne recunoastem dimineata. In valurile unei libertati obscure se aleg o serie de prietenii, nu neaparat pentru ca cei ce se aseamana se aduna ci pentru ca cei care nu judeca au loc sa inteleaga. Therefore, I won’t settle with anything less than friendship.
Cred ca ne vedem diseara. 
Mda , Lex … mă bucur că te-ai întors printre noi. :d